Decizia CCR nr. 473/2016Paragraful 16

14. Totodată, având în vedere criteriile jurisprudenţiale privind calitatea legii penale şi implicit şi a celei contravenţionale, menţionează că fapta calificată de lege ca şi contravenţie trebuie în mod necesar să aibă elementul material prevăzut de lege, fără ca pentru a fi determinat acest element material, destinatarii legii şi organele de control să fie nevoite să recurgă la acte de nivel secundar care intră în vigoare ulterior intrării în vigoare a legii care prevede contravenţia. Aşadar, este adevărat că, potrivit art. 195 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, destinatarii normei sunt obligaţi să respecte condiţiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară, însă această obligaţie nu poate exonera legiuitorul de sarcina sa constituţională de a redacta norme legale contravenţionale care să îndeplinească o cerinţă esenţială de calitate, respectiv să cuprindă fapta în concret ce constituie comportamentul pe care destinatarii legii trebuie să îl aibă prefigurat ca fiind interzis, dispoziţiile criticate nereglementând în detaliu acţiunile sau inacţiunile ce sunt sancţionate, ci deleagă reglementarea acestor aspecte Autorităţii de Supraveghere Financiară, delegare de atribuţii pentru a stabili norme prin emiterea unor acte cu caracter administrativ infralegale care determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Desigur, destinatarii legii trebuie să respecte aceste reglementări, însă acest principiu nu poate fi utilizat de către legiuitor pentru a omite reglementarea faptelor ce constituie contravenţie în cadrul legii criticate. Dacă s-ar admite că pot fi stabilite contravenţii fără ca faptele să fie clar descrise în normele de incriminare, garanţiile stabilite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie sunt golite de conţinut. În acest context apreciază că normele criticate nu au un caracter accesibil şi predictibil, aspecte ce pot duce la abuzuri în aplicare.