Decizia CCR nr. 63/2025Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004 nu îndeplinesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt incompatibile cu principiul legalității cuprins în art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât: (i) stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie contravenții este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a Autorității de Supraveghere Financiară, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a contravențiilor, în condițiile în care obligațiile care trebuie să fie respectate de entitatea destinatară a normelor se regăsesc în tot cuprinsul Legii nr. 297/2004, precum și în toate actele normative primare și secundare ce reglementează organizarea și funcționarea pieței de capital din România; (ii) tehnica de reglementare a prevederilor legale criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 1 teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind stabilite în mod concret obligațiile emitenților sau conducătorilor acestora a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravențională, în condițiile în care dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate nu stabilesc subiectul activ al contravenției - entitatea reglementată sau persoanele din conducerea acesteia. Prin urmare, în lipsa elementelor care constituie contravenția, judecătorul însuși nu dispune de reperele necesare în aplicarea și interpretarea legii, cu prilejul soluționării acțiunii în contencios administrativ îndreptate împotriva deciziei de constatare și sancționare a contravenției. Or, toate aceste aspecte afectează și garanțiile constituționale și convenționale ce caracterizează dreptul la un proces echitabil în componentele sale. Referitor la dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) din Legea nr. 297/2004, raportate la art. 21^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, se susține că acestea sunt neconstituționale, în măsura în care decizia prin care se aplică o sancțiune contravențională este calificată ca fiind „act administrativ individual“ emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară în exercitarea atribuțiilor acesteia de agent constatator al săvârșirii unor fapte încadrate în categoria contravențiilor, iar contestarea acestora se poate face la Curtea de Apel București în cadrul procedurii reglementate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aspect ce contravine principiului egalității, accesului liber la justiție și prezumției de nevinovăție. Astfel, prin prevederile criticate se stabilește o procedură de contestare a actelor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară distinctă, care derogă de la dispozițiile ce reglementează regimul general al contravențiilor și creează o situație discriminatorie între persoanele care au săvârșit contravenții prevăzute de legislația incidentă în materia pieței de capital și cele care se pot prevala de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Aceasta, întrucât, potrivit art. 21^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în materia pieței de capital sunt soluționate exclusiv conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, context în care persoanele respective pot beneficia de garanțiile normelor generale (prezumția de nevinovăție, suspendarea de drept, efectul suspensiv al executării sancțiunii dispuse prin intermediul actului administrativ contestat până la pronunțarea unei decizii definitive în cauză, principiul contradictorialității etc.). Or, faptele de natură contravențională sunt asimilate celor de natură penală, diferența esențială dintre acestea constând în gradul mai redus de pericol social și în sancțiunea mai ușoară prevăzută de lege. Astfel, în materie contravențională se va aplica, similar dreptului penal, prezumția de nevinovăție, sens în care sarcina probei va trebui să revină organului constatator al contravenției, iar nu contravenientului. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunțată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei) și a Curții Constituționale (Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003), orice acuzat are dreptul la un proces echitabil, iar noțiunea de contravenient în dreptul administrativ folosită de legiuitor nu are sensul unei înfrângeri a prezumției de nevinovăție, fiind asimilată unei proceduri penale. Aspectele mai sus învederate restrâng exercițiul drepturilor fundamentale, fără a fi întrunite condițiile prevăzute de textul constituțional cuprins în art. 53. În contextul criticilor de neconstituționalitate se menționează jurisprudența Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate. ...