Decizia CCR nr. 444/2016Paragraful 26

18. Analizând dispoziţiile procesual penale anterior arătate, Curtea a reţinut, prin decizia mai sus menţionată, că echivocul sau claritatea concluziilor raportului de expertiză sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, criteriile de apreciere nefiind impuse prin dispoziţii ale legii procesual penale. În situaţia în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii - ipotezele prevăzute prin textul criticat - acestea pot dispune audierea expertului, conform art. 179 din Codul de procedură penală, pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor cuprinse în raportul de expertiză. Atunci când se apreciază că raportul de expertiză este incomplet şi această deficienţă nu poate fi acoperită prin audierea expertului, poate fi dispusă efectuarea unui supliment de expertiză, potrivit art. 180 din Codul de procedură penală. De asemenea, dacă concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, organul de urmărire penală sau instanţa poate dispune efectuarea unei noi expertize, conform art. 181 din acelaşi cod. Prin urmare, dispoziţiile art. 179-181 din Codul de procedură penală oferă organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată trei mijloace procesuale distincte ce pot fi folosite separat sau în mod coroborat pentru stabilirea adevărului în cauzele penale prin intermediul expertizelor, mijloace care acoperă toate situaţiile în care instanţele ar putea fi împiedicate să folosească concluziile rapoartelor de expertiză în stabilirea adevărului. De asemenea, Codul de procedură penală nu prevede o anumită valoare probantă a expertizelor, ele urmând a fi analizate, la fel ca restul probelor, prin coroborare cu celelalte probe existente în dosar. În acest sens, art. 103 din Codul de procedură penală prevede că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză şi că, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 181 din Codul de procedură penală trebuie analizate în coroborare cu acelea ale art. 179-180 din acest cod şi că acestea oferă garanţiile procesuale necesare asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (paragrafele 12-22 din Decizia nr. 425 din 9 iunie 2015, citată anterior).