Decizia CCR nr. 468/2016Paragraful 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.06.2016 · dosar 1.118L/2/2016.3
Paragraful 29
22. Curtea reţine cu privire la problema de admisibilitate ridicată de prezenta sesizare că aceasta are în vedere faptul că hotărârea atacată este chiar hotărârea prin care se constată vacanţa funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Într-o situaţie similară, respectiv atunci când a analizat sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 53/2011 privind constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi preşedinte al Senatului a domnului senator Mircea-Dan Geoană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011, sesizare depusă tot în ziua adoptării hotărârii, respectiv 23 noiembrie 2011, Curtea a constatat că "autorul sesizării are calitate procesuală în cauză, întrucât sesizarea Curţii Constituţionale reprezintă unica posibilitate procedurală pe care o are preşedintele Senatului de a contesta o hotărâre a Plenului Senatului care priveşte funcţia sa; în aceste condiţii, a reţine lipsa calităţii procesuale de a contesta această hotărâre ar reprezenta o încălcare a liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţia României, în plus, astfel cum rezultă din dosarul cauzei, sesizarea a fost formulată în aceeaşi zi în care a fost adoptată şi apoi publicată hotărârea contestată" [Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012]. Drept care Curtea mutatis mutandis constată că şi în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale sesizării sub aspectul titularului dreptului de sesizare.
Sursa oficială ↗