Decizia CCR nr. 401/2016Paragraful 35

4. Astfel, atunci când decide suspendarea soluţionării contestaţiei, autoritatea administrativă verifică două condiţii sine qua non, după cum urmează: (1) organul care a efectuat activitatea de control să fi sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi (2) infracţiunea respectivă are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Prima condiţie are caracter obiectiv (există sau nu o sesizare a organului de control), iar a doua condiţie este una esenţialmente subiectivă (caracterul hotărâtor al infracţiunii asupra soluţiei administrative). Se constată că decizia autorităţii administrative competente cu privire la îndeplinirea/neîndeplinirea acestor condiţii este definitivă, eventualele greşeli de apreciere neputând fi contestate în faţa instanţei judecătoreşti. Tot astfel, legea acordă în exercitarea acestei competenţe a autorităţii administrative un caracter opţional, în sensul că, deşi îndeplinite cele două condiţii, autoritatea în cauză poate să nu suspende procedura (prin folosirea cuvântului "poate"). Mai mult, analizând şi situaţia viceversa, se constată că dispunerea măsurii suspendării poate fi realizată chiar în condiţiile în care organul care a efectuat controlul a sesizat în mod vădit şicanatoriu/greşit organele de urmărire penală. Şi în acest caz autoritatea administrativă care soluţionează contestaţia poate suspenda procedura administrativă. Prin urmare, aceste aspecte demonstrează că legea creează premisa unei conduite chiar arbitrare a organului administrativ, conduită nesupusă controlului judecătoresc.