Decizia ÎCCJ nr. 93/2024 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 68. Temeiul sesizării îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, care prevăd: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 69. Din cuprinsul normei enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, fiind identificate după cum urmează: existența unei cauze aflate în curs de judecată; instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 70. Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite. ... 71. Astfel, Tribunalul Argeș - Secția civilă este învestit cu soluționarea unei cereri de apel, în cadrul unui litigiu întemeiat pe prevederile art. 906 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, vizând cererea creditorului de obligare a debitorilor primarul municipiului Curtea de Argeș - președinte al Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeș, Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeș și Comisia județeană de fond funciar Argeș la plata, fiecare, a unor penalități în sumă de câte 1.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, până la data îndeplinirii obligației stabilite în titlul executoriu. ... 72. Cererea a fost soluționată de instanța de executare, respectiv Judecătoria Curtea de Argeș, prin Sentința civilă nr. 800, pronunțată la data de 26 aprilie 2023, în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a debitorilor la plata penalităților de întârziere, dar și a admiterii cererii de chemare în garanție formulate de debitoarea Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeș în contradictoriu cu terțul Agenția Domeniilor Statului și de obligare a intervenientei chemate în garanție la plata unei penalități în cuantum de 200 de lei pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data pronunțării sentinței și până la executarea integrală a obligației de a preda Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeș terenurile menționate în dispozitivul Deciziei civile nr. 160 din 24 noiembrie 2020 a Tribunalului Argeș. Totodată au fost respinse restul pretențiilor. ... 73. Împotriva acestei sentințe chemata în garanție a promovat apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș - Secția civilă, cea din urmă instanță fiind titulara sesizării de față. ... 74. Cea de a patra condiție de admisibilitate - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată - este îndeplinită în cazul sesizării de față, ca urmare a faptului că se solicită lămurirea unei probleme vizând posibilitatea constrângerii indirecte a unui terț debitor la plata de penalități de întârziere. ... 75. Cerința ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept ce reprezintă obiectul sesizării face ca procedura de unificare a practicii judiciare, reglementată prin dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, să fie circumscrisă, în principal, chestiunilor de drept material, iar celor de procedură doar în măsura în care soluția adoptată ori prefigurat a fi adoptată în cauza ce a generat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi determinată în mod direct și necesar de aplicarea unor norme și instituții de drept procesual. ... 76. Deși problema supusă analizei instanței supreme în cadrul prezentei proceduri este exclusiv una de drept procesual civil, iar nu de drept material, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul competenței sale de soluționare a sesizărilor în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile este deja consacrată în sensul menționat, urmând a se considera că de lămurirea chestiunii admisibilității apelului depinde soluționarea pe fond a cauzei (a se vedea în acest sens: Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016; Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 2 martie 2017, etc.). ... 77. În cauză, sesizarea pune în discuție interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale procedurale în legătură cu exercitarea căii de atac a apelului împotriva unei hotărâri de soluționare a cererii de acordare a penalităților de întârziere, dispusă față de chemata în garanție (terț față de titlul executoriu), în derularea procedurii executării silite, în condițiile în care dispozițiile art. 906 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stabilesc că încheierea pronunțată de instanța de executare în această procedură care privește, exclusiv, creditorul și debitorul din titlul executoriu este definitivă. ... 78. Prin urmare, de lămurirea chestiunii de drept vizând admisibilitatea căii de atac a apelului în cazul acțiunilor întemeiate pe prevederile art. 906 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă depinde soluționarea pe fond a cauzei, sesizarea fiind admisibilă sub acest aspect, deoarece, în funcție de modalitatea de rezolvare, se poate da o dezlegare fondului raporturilor juridice sau, dimpotrivă, judecății de fond i se poate opune excepția inadmisibilității. ... 79. În corelație cu această condiție de admisibilitate, deși art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“, în doctrină s-a arătat că declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare presupune existența unei probleme de drept reale, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege îndoielnic, imperfect (lacunar) sau neclar, fiind susceptibilă, în aceste condiții, să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii neunitare. ... 80. În jurisprudența dezvoltată la nivelul instanței supreme în legătură cu pronunțarea unei hotărâri prealabile s-a statuat că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății și în măsură să atingă scopul prevenirii practicii neunitare (a se vedea Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, etc.). ... 81. Numai într-un atare context legal poate fi învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării hotărârii prealabile, în condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind de subliniat faptul că simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială, reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în acest sens fiind Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragrafele 36-42). ... 82. În consecință, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. ... 83. Astfel, cu referire la a doua întrebare din sesizare, care ridică o problemă de interpretare a dispozițiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prealabilă modalității de stabilire a cadrului procesual și de rezolvare a raportului juridic litigios, aspecte incluse în prima întrebare, prin încheierea de sesizare nu se motivează în ce constă dificultatea de interpretare a normelor legale enunțate, care ar justifica necesitatea dezlegării de principiu în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie. ... 84. Textul de lege a cărui interpretare și aplicare se solicită menționează următoarele: + Articolul 906 (1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. (2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. ... 85. Instanța de trimitere nu întâmpină nicio dificultate în a reține, în tipologia acțiunilor de constrângere indirectă a debitorului la executarea în natură a obligației de a face intuitu personae, prin obligarea acestuia la plata unor penalități pe zi de întârziere până la îndeplinirea dispozițiilor cuprinse în titlul executoriu, caracterul definitiv al încheierii, conferit, în mod expres, de textul de lege. ... 86. Regimul juridic al încheierii pronunțate în temeiul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, implicit și al celor pronunțate în baza alin. (3) al aceluiași articol, a fost analizat și prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reținut că „încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face, evaluabile sau neevaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. ... 87. Prin această decizie, instanța supremă a statuat că: 68. Dreptul comun în privința felului hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de executare, precum și regimul juridic al acesteia din perspectiva posibilității de a se recurge la formularea căilor de atac sunt reprezentate de prevederile art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă (...). ... 69. Constatarea anterioară are ca efect, pe de o parte, faptul că regula pentru instanța de executare o reprezintă pronunțarea unor încheieri executorii, susceptibile de apel, iar pe de altă parte, că această regulă se aplică ori de câte ori legiuitorul nu a stabilit reguli speciale, derogatorii de la acest regim juridic de drept comun pentru alte încheieri pronunțate de instanța de executare în etapa executării silite (prevăzând, de exemplu, că instanța de executare se pronunță prin încheiere sau prin încheiere executorie). ... 70. Dacă în privința executării silite dreptul comun pentru felul hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de executare și a termenului în care poate fi exercitată calea de atac prevăzută de lege decurge din art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dreptul comun general pentru căile de atac reglementate de Codul de procedură civilă pentru procesul civil este stabilit prin dispozițiile art. 457-465 din Codul de procedură civilă, raportul juridic între normele de la art. 457-465 și cea prevăzută de art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă fiind acela de la normă generală la normă specială. ... 71. Ca atare, ori de câte ori în cuprinsul cărții a V-a din Codul de procedură civilă legiuitorul nu a prevăzut o regulă distinctă de procedură referitoare la căile de atac, acestea se completează cu cele generale, anterior identificate. ... 72. (...) această normă reprezintă o regulă derogatorie de la regimul juridic de drept comun în privința posibilității de atacare cu apel a acestora, textul prevăzând în mod expres că instanța de executare pronunță, cu citarea părților, o încheiere definitivă, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi atacată cu apel, date fiind dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. ... 73. Întrucât art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă instituie, din acest punct de vedere, o excepție de la regula înscrisă în art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, rezultă că acest text este de strictă interpretare și aplicare, potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis. ... ... 88. Caracterul definitiv al hotărârii judecătorești în această etapă a executării silite a fost reținut a fi conform cu Legea fundamentală, prin jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a subliniat că „cererea de aplicare de penalități reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligației stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu și care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalități de către instanța de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalități nu poate fi soluționată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluționarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfășurarea căruia legiuitorul să instituie garanțiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenței unor căi de atac“ (Decizia Curții Constituționale nr. 22 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 18 septembrie 2024, paragraful 27). ... 89. Din expunerea astfel realizată rezultă cu evidență că, în contextul evaluării specifice procedurii întrebării prealabile, au fost deja avute în vedere aspectele referitoare la caracterul definitiv al încheierii prin care debitorul executat silit în baza unui titlu executoriu a fost obligat la plata penalităților pe fiecare zi de întârziere până la executarea obligației de a face intuitu personae. ... 90. Astfel, s-a răspuns, în concret, întrebării care vizează caracterul admisibil al căii de atac a apelului, stabilindu-se că legiuitorul, în cadrul procedurii speciale menționate, a instituit o normă specială, derogatorie de la regimul juridic comun al căii de atac, conferind caracter definitiv încheierii în raportul dintre creditor și debitor. ... 91. Ceea ce urmărește, în realitate, titularul sesizării este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să stabilească dacă încheierea de obligare la plata penalităților pe fiecare zi de întârziere își păstrează caracterul definitiv și în situația particulară în care partea obligată nu are calitatea de debitor în titlul executoriu, fiind atrasă în cadrul procedurii executării silite desfășurate, exclusiv, între creditorul și debitorul față de care a fost pronunțat titlul executoriu, prin aplicarea dispozițiilor art. 72 și următoarele din Codul de procedură civilă. ... 92. Faptul că de la un astfel de regim juridic s-ar putea deroga, în contextul în care instanța de executare a încuviințat în principiu o cerere de chemare în garanție, specifică fazei judecății și nu celei de executare silită, obligând instituția chemată în garanție la plata penalităților, fără ca aceasta să dețină calitatea de debitor în titlul executoriu, nu transformă chestiunea de drept în una veritabilă. ... 93. În argumentarea acestui raționament se reține că textul de lege sub imperiul căruia a fost sesizată instanța de executare în procedura executării silite a obligației de a face intuitu personae și sub imperiul căruia s-a desfășurat judecata este redactat într-un mod clar, lipsit de echivoc, fără potențial de a genera interpretări diferite care să necesite pronunțarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariției unei practici judiciare neunitare. ... 94. Atunci când întrebarea adresată instanței supreme face referire la un text de lege sau la conținutul unui act normativ în vigoare, chestiunea de drept, în contextul art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie să decurgă din posibilitatea de interpretare divergentă a unei anumite dispoziții legale, determinat de caracterul ei deficitar, iar nu din aplicarea acesteia la circumstanțele particulare ale speței, operațiune ce rămâne în atribuțiile instanței învestite cu soluționarea cauzei. ... 95. Instanța de trimitere nu a argumentat dificultatea pe care ar fi întâmpinat-o în interpretarea normei considerate a fi aplicabilă, anume art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dificultate care să fi fost determinată de caracterul neclar ori lacunar al legii, respectiv de posibilitatea unor ulterioare interpretări diferite ale textelor de lege, ci și-a exprimat dilema cu privire la posibilitatea chematei în garanție - terț față de titlul executoriu, de a contesta încheierea prin care a fost obligată la plata penalităților pe fiecare zi de întârziere, în cadrul procedurii speciale reglementate de art. 906 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în faza executării silite, fie pe calea apelului (deși textul de lege invocat conferă caracter definitiv încheierii), fie pe calea contestației la executare (deși întreaga configurare a procedurii implică debitorul și faptul personal al acestuia). ... 96. Însă, operațiunea de aplicare a textului de lege la un raport juridic concret reprezintă unul dintre demersurile specifice activității instanței de judecată care a fost sesizată cu soluționarea unui litigiu concret, fiind atributul propriu al judecătorului cauzei, obligat la efectuarea raționamentului judiciar care să îl conducă la aplicarea prin relaționare a textului legal în care își află corespondent situația de fapt. ... 97. Procedura pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism de unificare a practicii judiciare care nu poate fi utilizat ca un instrument juridic prin care instanțele judecătorești pot alege să își delege către instanța supremă obligația de a interpreta și aplica legea în litigiile cu care au fost învestite. Simpla nesiguranță a instanței de trimitere cu privire la calea de atac pusă la îndemâna persoanei chemate în garanție - terț față de titlul executoriu, obligat la plata penalităților pe zi de întârziere în favoarea creditorului, în cadrul executării silite, nu este suficientă pentru a concluziona asupra existenței unei reale probleme de drept, generată de neclaritatea sau insuficiența reglementărilor legale, de natură a justifica declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. ... 98. Cât privește prima întrebare care vizează cadrul procesual într-un litigiu de natura celui în discuție, dar și modalitatea de rezolvare a raportului juridic, se constată caracterul subsecvent față de chestiunea admisibilității căii de atac a apelului, în privința căreia au fost constatate ca nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate în cadrul mecanismului de unificare a jurisprudenței. ... 99. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...