Decizia CCR nr. 393/2016Paragraful 21

18. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.718D/2015, consideră că prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, precum şi ale art. 69 alin. (2) şi (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt constituţionale. Astfel, prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 nu instituie niciun fel de discriminare între persoanele cărora acestea se adresează, şi anume primarii care au fost condamnaţi, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate. Invocând Decizia nr. 18/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine că măsura încetării de drept a mandatului de primar, în condiţiile prevăzute de textul de lege, se aplică în mod egal, fără privilegii şi fără discriminări, tuturor celor care se găsesc în ipoteza normei legale. Referitor la dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 215/2001, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 153 din 12 martie 2013 şi nr. 239 din 4 martie 2008, reţinând că normele legale criticate nu îngrădesc exercitarea dreptului la folosirea căilor legale de atac şi nu contravin nici principiului accesului liber la justiţie. În Dosarul nr. 1.893D/2015, Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 sunt constituţionale, sens în care reţine că pretinsa inegalitate invocată de autorul excepţiei între primari şi celelalte categorii de cetăţeni nu poate fi reţinută, statutul juridic al persoanelor vizate de ipoteza normei criticate fiind, în mod obiectiv, diferit şi, de aceea, tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Sancţiunea administrativă a încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului funcţiei de primar, respectiv de preşedinte al consiliului judeţean, în cazul unei condamnări pentru o faptă penală, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de cel în cauză. Faptul că persoana în cauză a fost condamnată la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei nu înlătură săvârşirea infracţiunii şi stabilirea răspunderii penale. În aceste condiţii, consideră că nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea art. 53 din Legea fundamentală, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale.