Decizia CCR nr. 371/2016Paragraful 37

30. Referitor la termenul de 90 de zile în care poate fi solicitată restituirea sumelor de către casele de asigurări sociale de sănătate, Curtea observă că, în Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, a reţinut că "prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuţia asiguraţilor şi plăţile din acest fond către aceiaşi asiguraţi, pentru a evita situaţiile când, din cauza decalajului mare dintre data naşterii dreptului la indemnizaţie şi data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului şi cuantumul drepturilor decontate." În acest sens, a amintit că "art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a prevăzut, înainte de modificarea sa prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, că «Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite». Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, legiuitorul şi-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asiguraţii de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, aşa cum se arată în preambulul acestei ordonanţe, de «presiunile financiare exercitate asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creşterea cheltuielilor şi a numărului beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creştere proporţională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii», precum şi de «insuficienţa sumelor alocate în cadrul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate». Cu acelaşi prilej, Curtea a arătat că "recuperarea sumelor de bani acordate în mod necuvenit din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu urmăreşte satisfacerea unui drept individual, aşa cum este dreptul de a beneficia de indemnizaţiile acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ci protejarea unui interes public care constă în asigurarea şi protejarea fondurilor publice din care se decontează aceste indemnizaţii, situaţie evident diferită de cea avută în vedere de textul de lege supus analizei de constituţionalitate. Mai mult, contextul avut în vedere la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, amintit mai sus, impunea păstrarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005." Aşa fiind, Curtea a apreciat că este justificată diferenţa de tratament juridic instituită de dispoziţiile art. 40 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 sub aspectul termenelor prevăzute.