Decizia CCR nr. 340/2016Paragraful 34

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.05.2016 · dosar 17.093/245/2015
Paragraful 34
30. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia este neconstituţional să se prevadă două măsuri asiguratorii în una şi aceeaşi situaţie, fiind creată o situaţie discriminatorie între societăţile pentru care sesizarea organelor de urmărire penală este formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi orice altă societate pentru care sesizarea organelor de urmărire penală este formulată în alt mod chiar dacă ambele se pot face vinovate, eventual, de fapte similare, ea priveşte aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei", alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că instanţa constituţională "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" (a se vedea Decizia nr. 1.665 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010).
Sursa oficială ↗