Decizia CCR nr. 332/2016Paragraful 8

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Legea fundamentală reglementează, în mod expres şi limitativ, care sunt bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, iar Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică constituie legea organică ce stabileşte, în cuprinsul anexei sale, bunurile din domeniul public exclusiv al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, la punctul III din anexa menţionată se enumeră bunurile ce alcătuiesc domeniul public exclusiv al comunelor, oraşelor şi municipiilor, terenurile ce fac obiectul prevederilor de lege criticate nefiind cuprinse în aceasta. Susţine că prin art. 26 alin. (2) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 se interzice trecerea terenurilor ce fac obiectul acestor prevederi de lege din domeniul public în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât se instituie o altă categorie de bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, altele decât cele prevăzute de art. 136 alin. (3) din Constituţie, neexistând vreo justificare pentru ca respectivele terenuri intravilane, fără o valoare publică deosebită, să fie menţinute exclusiv în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale.