Decizia CCR nr. 332/2016Paragraful 13

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Observă că, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 136 alin. (3) , în categoria bunurilor ce fac obiect exclusiv al proprietăţii publice se regăsesc "bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică". Or, Legea nr. 18/1991 este lege organică, iar bunurile care intră sub incidenţa acestui act normativ fac parte din proprietatea publică a statului. Cât priveşte încălcarea, prin prevederile de lege criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 120 şi art. 121, apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. În acest sens, arată că dispoziţiile constituţionale invocate se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Principiul autonomiei locale nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta normele cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării, recunoscând existenţa unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradicţie cu interesele naţionale, în acest sens fiind dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe", dispoziţiile constituţionale ale art. 137 alin. (1) referitoare la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale autorităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice, dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Legea fundamentală, care stabilesc că "Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.", precum şi Decizia Curţii nr. 743 din 16 decembrie 2014. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, observă că autorul excepţiei îşi motivează critica de neconstituţionalitate prin compararea soluţiilor legislative consacrate prin Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 213/1998. Apreciază că aceste aspecte privesc o problemă de aplicare a legii, de competenţa instanţei judecătoreşti, excedând competenţa instanţei de contencios constituţional. Invocă deciziile Curţii nr. 343 din 24 septembrie 2013 şi nr. 351 din 24 iunie 2014.