Decizia CCR nr. 329/2016Paragraful 10

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată, autoare a excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, respectiv ale art. 11 alin. (2) , conform căruia "tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", şi ale art. 20 referitor la prioritatea tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că norma de drept penal, în temeiul principiilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie să aibă caracter accesibil şi previzibil. Apreciază că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu îndeplinesc aceste cerinţe, instituind un "caracter suprapenal al pedepsei", din moment ce sporul prevăzut de dispoziţiile de lege criticate, "mai ales în condiţiile stărilor de agravare a pedepsei, poate depăşi de mai multe ori cuantumul maxim legal al pedepsei". Consideră că "acest spor are caracter de pedeapsă principală suplimentară pentru aceleaşi fapte, şi nu de spor, care, prin definiţie lingvistică şi caracter logico-juridic, nu poate depăşi o fracţie de 1/2 din pedeapsă", în acest mod, ajungându-se la pedepse neexecutabile sau care depăşesc chiar maximul general al pedepsei închisorii.