Decizia CCR nr. 316/2016Paragraful 10

6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că între dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală şi prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală există deosebiri, care fac inaplicabilă în prezenta cauză Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2016. Se arată că, prin dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut doar obligaţia procurorului de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii, fără a obliga instanţa să se pronunţe asupra solicitării procurorului de arestare preventivă în interiorul termenului de reţinere. Se susţine, pentru acest motiv, că în cazul prevăzut prin textul criticat dreptul la apărare poate fi exercitat pe deplin, nefiind limitat de necesitatea soluţionării propunerii până la expirarea duratei reţinerii, la fel ca în cazul soluţionării propunerii de prelungire a arestării preventive. Astfel, chiar dacă termenul de 6 ore stabilit de art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală nu are caracter imperativ, încălcarea sa nu este de natură să atragă sancţiunea decăderii şi a nulităţii actului prin care s-a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi. Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare, apreciază că nicio dispoziţie procedurală nu prevede obligaţia organelor judiciare de a înmâna un exemplar al propunerii de arestare preventivă apărătorilor inculpatului, aceştia urmând a studia dosarul la cerere. Se conchide că textul criticat nu contravine normelor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.