Decizia CCR nr. 83/2016Paragraful 9

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că în prezenta cauză sunt diferite atât situaţia juridică, cât şi argumentele care au dus la pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se susţine că la formularea propunerii de arestare preventivă nu există obligaţia judecătorului de a se pronunţa într-un anumit termen, singura condiţie impusă fiind aceea ca judecătorul să fixeze termenul în interiorul termenului de reţinere, acest termen nesemnificând şi faptul că în interiorul lui se judecă propunerea de arestare preventivă, întrucât apărătorul poate formula cerere de studiere a dosarului. Se mai arată că nicio dispoziţie procedurală nu condiţionează momentul începerii audierii inculpatului şi a dezbaterilor de perioada reţinerii. Se susţine că situaţia este diferită la formularea unei propuneri de prelungire a arestării preventive, în sensul că judecătorul este obligat să se pronunţe înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive, în acest interval de timp trebuind a fi asigurat şi dreptul apărătorului de a consulta dosarul şi de a-şi pregăti apărarea. Se arată că, dacă prezenta excepţie de neconstituţionalitate ar fi admisă, nu ar putea exista nicio condiţionare în timp pentru avocat de a studia dosarul cauzei, indiferent de durata măsurii reţinerii, şi nici pentru judecător de a soluţiona propunerea de arestare preventivă, acesta soluţionând propunerea atunci când consideră că a studiat în totalitate dosarul. Astfel, singurul care ar fi supus unei condiţionări, într-o astfel de situaţie, ar fi procurorul, care ar trebui să respecte termenul imperativ de 6 ore, putând fi apoi decăzut din dreptul de a formula propunere de arestare preventivă. Mai mult, se susţine că o soluţie de admitere a prezentei excepţii de neconstituţionalitate ar duce la încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la statul de drept şi la asigurarea ordinii şi siguranţei publice.