Decizia CCR nr. 307/2016Paragraful 9

6. Totodată, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, susţine că sintagma "judecătorul-sindic poate admite, în tot sau în parte, înscrierea creanţelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv" este contrară art. 21 alin. (1) din Constituţie. În acest context menţionează că se impune ca legea să fie clară, astfel încât justiţiabilii să poată avea reprezentarea drepturilor procesuale. Or, în modalitatea de reglementare se remarcă arbitrariul cu privire la sintagma "poate admite", fără ca legea să precizeze în ce condiţii judecătorul-sindic va dispune această măsură. Legea nu distinge nici cu privire la motivele/considerentele pentru care judecătorul-sindic poate admite în tot, respectiv în parte, înscrierea creanţelor contestate în mod provizoriu în tabelul de creanţe, cu atât mai mult cu cât nu are competenţă materială de a stabili întinderea creanţei (exemplificând cu privire inclusiv la situaţia în care întinderea unei creanţe este stabilită de instanţele specializate de contencios administrativ şi fiscal - creanţele fiscale şi bugetare). De asemenea, legea nu precizează expressis verbis dacă judecătorul-sindic este îndrituit să nu admită o atare creanţă în tabelul creditorilor până la soluţionarea definitivă a acesteia. În final, face trimitere atât la jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 sau Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010), cât şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care sa statuat că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale, iar pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv (spre exemplu, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în cauza Rotaru împotriva României).