Decizia CCR nr. 286/2016Paragraful 55

52. Partidul Pirat România susţine că în cauză sunt încălcate atât norme constituţionale, cât şi dispoziţii ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă în acest sens prevederile art. 20 şi, respectiv, art. 148 alin. (2) din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale în materia drepturilor omului la care România este parte şi, respectiv, referitoare la dreptul Uniunii Europene şi aplicabilitatea acestuia. Susţine, în esenţă, că art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 încalcă prevederile art. 37 din Constituţie, întrucât "instituie condiţionări şi limitări ale dreptului de a fi ales care excedează normelor constituţionale". Textul de lege criticat prevede o ingerinţă care nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv de art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, legea nu menţionează motivul pentru care s-a adoptat o asemenea măsură restrictivă, iar necesitatea asigurării unei reprezentativităţi crescute nu poate fi încadrată în enumerarea limitativă pe care art. 53 din Constituţie o prevede. Mai mult, nu este îndeplinită nici cerinţa ca măsura să fie necesară într-o societate democratică, neputând fi acceptată ideea că un prag mai redus decât cel de 1% sau chiar formal nu ar putea oferi suficiente garanţii că obiectivul social apărat prin voinţa legiuitorului va putea fi atins. Se arată că, în statele membre ale Uniunii Europene, existenţa unor susţinători este legată de nevoia existenţei a cel puţin trei persoane pentru a certifica realitatea apartenenţei candidatului la partidul politic care îi propune şi nu de limitare a exercitării unui drept. Ingerinţa statului român în exercitarea dreptului de a fi ales contravine şi jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 1 aprilie 2008 pronunţată în Cauza Varga împotriva României, Hotărârea din 18 februarie 1992, pronunţată în Cauza Moustaquim împotriva Belgiei, Hotărârea din 24 aprilie 1996, pronunţată în Cauza Boughanemi împotriva Franţei etc). Se invocă şi încălcarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, referitor la dreptul la alegeri libere. Textele convenţionale menţionate stabilesc în acest sens, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptul că democraţia reprezintă un element fundamental în ordinea publică europeană (Cauza Zdanoka împotriva Letoniei), statul are un rol de ultim garant al pluralismului, rol care presupune ca acesta, adoptând măsuri pozitive, să organizeze alegeri democratice în condiţii care să asigure libera exprimare a poporului asupra alegerii corpului reprezentativ (Cauza Informationsverein Lentia şi alţii împotriva Austriei), precum şi că exprimarea opiniei poporului este de neconceput fără ajutorul unei pluralităţi de partide politice şi că nicio formă de constrângere nu trebuie exercitată asupra alegătorilor în ceea ce priveşte alegerea candidaţilor sau partidelor. Or, instituirea unui prag minim de susţinători ai unui candidat împiedică exercitarea liberă a dreptului de a fi ales, în sensul interpretării date şi în jurisprudenţa invocată, iar restricţia nu este justificată şi nici proporţională.