Decizia CCR nr. 286/2016Paragraful 56

53. Partidul 200 pentru Bucureşti, Partidul Uniunea Creştin Democrată din România, precum şi Covaci Andrei, cu o motivare similară, susţin, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 37 şi art. 53 din Constituţie, referitoare la dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi. Se invocă termenul scurt (5 zile) de la momentul la care se află numărul oficial al cetăţenilor înscrişi în listele electorale în funcţie de care se va determina numărul necesar de semnături şi până la data-limită la care pot fi depuse candidaturile, termen care conduce la imposibilitatea fizică de strângere a semnăturilor, cu semnificaţia unei ingerinţe excesive în dreptul de a fi ales. Se mai arată că, pentru un partid politic, lipsit de logistica tehnică şi umană a partidelor mari, plafonul de 1% de semnături din numărul alegătorilor rămâne "o constrângere insurmontabilă". Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 75/2015, precum şi acelaşi raţionament expus şi în motivările precedente, referitor la schimbarea de viziune necesară din perspectiva acestei decizii şi în privinţa numărului de susţinători ai candidaţilor la funcţiile elective. Cu referire la considerentele care au fundamentat această decizie, se conchide că restricţiile impuse prin art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 nu garantează un just echilibru între interesul general şi drepturile fundamentale prevăzute de Constituţia României. Se susţine că, aplicând testul de proporţionalitate asupra ingerinţei statului asupra dreptului constituţional de a fi ales, rezultă cu evidenţă neconstituţionalitatea textului criticat.