Decizia CCR nr. 256/2016Paragraful 14

10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că individualizarea pedepselor îmbracă atât forma individualizării legale, operaţiune care se realizează de legiuitor în faza elaborării legii, cât şi forma individualizării judiciare, care se realizează de către instanţa de judecată şi constă în aplicarea pedepsei concrete infractorului pentru fapta comisă. Individualizarea judiciară trebuie să se înscrie în coordonatele stabilite de legiuitor, judecătorul urmând să stabilească pedeapsa ce va fi aplicată, în funcţie de principiile individualizării legale şi de anumite criterii prevăzute de lege, precum gradul concret de pericol social al faptei, periculozitatea infractorului, împrejurările în care s-a comis fapta şi altele. Prin dispoziţiile legale criticate sunt stabilite principiile pe care judecătorul trebuie să le aibă în vedere atunci când aplică pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, principii care presupun parcurgerea a două etape de individualizare judiciară a pedepsei: individualizarea pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte, urmată de aplicarea pedepsei pentru ansamblul infracţional săvârşit. Ca atare, nu poate fi vorba despre o interferenţă a legislativului în puterea judecătorească, întrucât art. 39 din Codul penal stabileşte coordonatele individualizării legale, fixând cadrul general pe care judecătorul trebuie să îl respecte atunci când procedează la individualizarea judiciară a pedepsei.