Decizia CCR nr. 261/2016Paragraful 37

32. Cât priveşte caracterul proporţional al măsurii reglementate de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, respectiv al realizării unui just echilibru între drepturile în concurs, anume dreptul la muncă şi dreptul angajatorului de a lua măsurile necesare bunei desfăşurări a activităţii economice, Curtea reţine că suspendarea contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, atunci când există temeiuri pentru a aprecia că, prin conduita sa în îndeplinirea obligaţiilor ce izvorăsc din raportul de muncă, salariatul ar putea periclita interesele angajatorului, trebuie să se supună unor condiţii care să asigure că această măsură nu are un caracter arbitrar. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 279 din 13 aprilie 2015, a subliniat că "în măsura în care legea asigură angajatorului posibilitatea de a dispune suspendarea contractului individual de muncă în vederea protejării intereselor sale economice, ca o expresie a art. 45 din Constituţie, o astfel de măsură, cu consecinţe ample asupra drepturilor salariatului, trebuie însoţită de garanţia unei decizii obiective şi temeinic fundamentate din partea angajatorului". Astfel, asemănător situaţiei analizate prin decizia amintită, Curtea reţine că măsura suspendării determină încetarea temporară a obligaţiilor părţilor ce izvorăsc din contractul individual de muncă, iar, în ipoteza textului de lege analizat, cauza suspendării nu operează de drept şi nici nu este o exprimare a voinţei salariatului, ci a angajatorului. Condiţia unică ce permite angajatorului suspendarea contractului individual de muncă în ipoteza art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 este iniţierea cercetării disciplinare împotriva salariatului. Dar, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 247 alin. (1) şi art. 251 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, "angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară", iar "în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii". Prin urmare, singura condiţie pe care angajatorul este ţinut să o respecte pentru a putea dispune suspendarea contractului individual de muncă reprezintă o măsură pe care tot acesta o iniţiază, anume începerea cercetării disciplinare împotriva salariatului. Mai mult, aşa cum a reţinut Curtea în prealabil, Codul muncii nu limitează suspendarea contractului individual de muncă pentru un anumit termen, astfel că, potrivit legii, nimic nu împiedică extinderea acestei măsuri până la împlinirea termenului stabilit de art. 252 alin. (1) din acest act normativ.