Decizia CCR nr. 261/2016Paragraful 28

23. Curtea observă că, din perspectiva legiuitorului, măsura suspendării contractului individual de muncă în ipoteza textului de lege analizat nu este şi nu poate fi interpretată ca reprezentând o sancţiune disciplinară, iar angajatorul nu se pronunţă pe această cale asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului. Faptul că nu este vorba de o măsură cu caracter sancţionator o confirmă şi dispoziţiile art. 249 alin. (2) şi art. 251 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora "pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune", iar "sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a) , nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile". Astfel, exceptând cazul mustrării, nicio sancţiune disciplinară nu poate fi dispusă de angajator înainte de cercetarea disciplinară prealabilă şi nu pot fi aplicate mai multe sancţiuni disciplinare pentru aceeaşi abatere. Prin urmare, întrucât suspendarea contractului individual de muncă nu este rezultatul unei măsuri dispuse în temeiul unei cercetări disciplinare efectuate anterior, ci însoţeşte procedura cercetării în urma căreia se va stabili în viitor eventuala răspundere a salariatului şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare, măsura prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 nu poate fi considerată ca fiind o sancţiune disciplinară. De altfel, în lumina dispoziţiilor de lege amintite, pentru aceeaşi abatere a salariatului, nu ar fi posibilă aplicarea atât a unei sancţiuni sub forma suspendării, cât şi a unei alte sancţiuni disciplinare.