Decizia CCR nr. 261/2016Paragraful 39

34. Aflat de asemenea într-o strânsă legătură cu problema asigurării unor garanţii suficiente pentru protecţia drepturilor salariatului este şi faptul că remediile pe care Codul muncii le pune la dispoziţia salariatului, având în vedere efectele severe ale suspendării asupra dreptului la salariu, nu sunt suficiente. Astfel, art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 prevede că "în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) , dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului". Or, aceste măsuri reparatorii nu privesc decât situaţia în care se constată nevinovăţia salariatului. Prin urmare, în cazul constatării unei abateri disciplinare, oricât de reduse sub aspectul gravităţii sale, salariatul va suporta în continuare efectele suspendării contractului individual de muncă - care privesc şi dreptul la remunerarea muncii -, în condiţiile în care întinderea în timp a acestei măsuri este vag precizată de Codul muncii, aşa cum Curtea a arătat mai sus, astfel că nu este exclusă ipoteza ca efectele suspendării să fie mai grave decât cele ale înseşi sancţiunii aplicate. În atari circumstanţe trebuie admis că dispunerea măsurii suspendării contractului individual de muncă de către angajator, având consecinţa privării salariatului de drepturile ce decurg din raportul de muncă, poate constitui oricând expresia unui comportament şicanatoriu asupra salariatului. În mod relevant, Curtea, prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, a arătat că deciziile angajatorului "sunt susceptibile a fi calificate drept subiective şi, uneori, chiar abuzive, mai ales în contextul raporturilor contractuale de muncă care, prin natura lor, presupun o semnificativă interacţiune umană. Astfel, nu trebuie omis că aceste raporturi presupun o subordonare a salariatului faţă de angajator, caracterizată prin executarea unei munci sub autoritatea angajatorului, care are îndrituirea de a da ordine şi directive, de a controla prestarea muncii şi de a sancţiona încălcările săvârşite de către angajat". Tocmai de aceea, Curtea consideră că salariatul trebuie să se bucure de garanţii suficiente care să asigure că restrângerea exerciţiului dreptului la muncă nu este rezultatul unor eventuale acţiuni abuzive ale angajatorului, favorizate de caracterul subiectiv al raportului de muncă. Or, având în vedere lipsa unor criterii obiective, care să circumstanţieze situaţia în care angajatorul poate dispune suspendarea în ipoteza art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, precum şi faptul că, în lipsa unor astfel de criterii legale, aprecierea temeiului de suspendare este lăsată, în întregime, la dispoziţia angajatorului, Curtea apreciază că dispoziţiile textului de lege criticat, interpretate în coroborare cu celelalte texte din Codul muncii incidente în materia suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului şi în materia răspunderii disciplinare, nu oferă suficiente garanţii pentru ca această măsură să fie dispusă cu păstrarea unui raport proporţional între necesitatea protejării intereselor angajatorului, pe de o parte, şi cea a drepturilor salariatului, de cealaltă parte.