Decizia CCR nr. 116/2018Punctul 2

2. Potrivit textului legal criticat, „În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) , dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului“. Potrivit art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, incident în cauză, „Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: [...] b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești“. Cauza de față reflectă o ipoteză particulară de aplicare a textului criticat, având în vedere intervenția Deciziei Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, și anume ipoteza salariatului față de care angajatorul a formulat o plângere penală anterior anului 2015 și față de care a fost dispusă soluția de clasare, pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale^1. Astfel, ca urmare a acestei soluții, nu a fost constatată nici vinovăția, nici „nevinovăția“ penală a persoanei. Or, o asemenea concluzie, prin prisma textului de lege analizat, este insuficientă, pentru că, potrivit acestuia, trebuie să se constate „nevinovăția“ penală a persoanei pentru a se putea aplica teza finală a dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii. ^1 Menționăm că în urma respectivei decizii a Curții Constituționale a rămas în vigoare doar teza a doua din art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, astfel încât considerentele expuse în prezenta opinie separată, ca și cele din decizia la care aceasta se redactează, își mențin actualitatea și în privința acestei teze. ...