Decizia CCR nr. 116/2018Punctul 3

3. Din cele arătate rezultă că legea condiționează reluarea activității salariatului și plata despăgubirii aferente răspunderii civile contractuale de constatarea „nevinovăției“ penale a celui în cauză. Prin urmare, se impune concluzia potrivit căreia persoana este prezumată vinovată până la constatarea nevinovăției sale, ea putând beneficia de prevederile legii numai în ipoteza în care se va/își va demonstra nevinovăția. Faptul că, în cauză, este vorba de vinovăția/nevinovăția penală, și nu de vreo vinovăție de natură extrapenală, o demonstrează chiar textul la care trimite norma de trimitere cuprinsă în art. 52 alin. (2) din Codul muncii, text care vizează ipoteze ce se circumscriu unui mod de sesizare a organelor de urmărire penală [art. 289 din Codul de procedură penală]^2, precum și actului de sesizare a instanței judecătorești, respectiv trimiterea în judecată, prin rechizitoriu [art. 327 lit. a) coroborat cu art. 329 alin. (1) din Codul de procedură penală]. ^2 Chiar dacă prima teză a art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii a fost constatată ca fiind neconstituțională prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, precitată, ea rămâne relevantă în analiza de față, având în vedere situația tranzitorie a autorului excepției de neconstituționalitate. ...