Decizia CCR nr. 241/2016Paragraful 12

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu dispun pentru trecut, ci reglementează pentru viitor modalitatea de efectuare a plăţilor în cadrul dosarelor întocmite în temeiul Legii nr. 290/2003 şi al Legii nr. 9/1998. În aceste condiţii, dispoziţiile de lege criticate se aplică doar efectelor viitoare ale unor situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, ceea ce nu contravine principiului neretroactivităţii. Referitor la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, instanţa apreciază că cele două categorii de persoane la care se referă autorul excepţiei (persoane cărora li s-a efectuat plata anterior Legii nr. 164/2014 şi cele cărora nu li s-a efectuat această plată până la acel moment) nu au fost supuse unui tratament diferenţiat fără o justificare obiectivă, deşi se aflau în situaţii identice. Astfel, în cauză, cele două categorii de persoane se află în situaţii diferite, determinate de momentul efectuării plăţii despăgubirilor şi de dispoziţiile legale aplicabile la această dată, fiecare categorie beneficiind de acele drepturi pe care legiuitorul le-a acordat în momentul respectiv. Cât priveşte dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, apreciază că acestea nu sunt încălcate de prevederile de lege criticate, întrucât statul român nu numai că nu a refuzat plata despăgubirilor către persoanele îndreptăţite potrivit Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci, dimpotrivă, s-a obligat la plata eşalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată şi hotărârile prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor. Plata eşalonată a creanţelor nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar executarea uno ictu constituie doar o modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica. Reglementarea criticată nu are ca efect privarea dreptului de proprietate garantat şi ocrotit prin Constituţie, ci doar stabileşte o modalitate prin care statul român garantează realizarea dreptului persoanelor fizice. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât prin stabilirea unor termene de efectuare a plăţii, legiuitorul nu a suprimat posibilitatea părţii de a supune controlului exercitat de instanţele judecătoreşti activitatea autorităţilor în procedura plăţii despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003 şi al Legii nr. 9/1998.