Decizia CCR nr. 512/2019Punctul 8

8. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituție. Astfel, prin Legea nr. 164/2014 nu sunt încălcate prevederile de lege criticate, întrucât statul român nu numai că nu a refuzat plata despăgubirilor către persoanele îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, ci, dimpotrivă, s-a obligat la plata eșalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor. Plata eșalonată a creanțelor nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar executarea uno ictu constituie doar o modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica. Reglementarea criticată nu are ca efect privarea dreptului de proprietate garantat și ocrotit prin Constituție, ci doar stabilește o modalitate prin care statul român garantează realizarea dreptului persoanelor fizice. Mai mult, prin Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți. Statul nu contestă existența unui „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, al Legii nr. 290/2003 și al Legii nr. 393/2006 și nu refuză plata acestora. Instanța judecătorească invocă, de asemenea, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la măsura de eșalonare a plății unor sume de bani ce constituie obiect al unor creanțe asupra statului. În speță, a fost necesară eșalonarea plății despăgubirilor pentru o perioadă de până la 5 ani, tocmai având în vedere necesitatea respectării atât a angajamentelor asumate de statul român prin acordurile de împrumut încheiate cu partenerii externi, în ceea ce privește țintele de deficit bugetar, cât și a obiectivului de deficit structural prevăzut prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare, semnat și de România la data de 2 martie 2012, dar și importanța și volumul obligațiilor financiare concurente ale statului, măsura eșalonării plății despăgubirilor fiind singura prin care să se poată realiza executarea integrală a acestora. Cât privește invocarea art. 21 din Constituție, instanța consideră că actul normativ criticat reprezintă o măsură de natură să întărească finalitatea acordării despăgubirilor. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 5 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii. Or, în speță, Guvernul nu numai că nu refuză plata despăgubirilor, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. ...