Sari la conținut

Decizia CCR nr. 209/2016Paragraful 39

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.04.2016
Dosarul
2.712/105/2014

21. Referitor la criticile potrivit cărora dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) , Curtea a reţinut că, în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate, caracterul de urgenţă a fost justificat prin "necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe şi proiecte din domeniul protecţiei mediului, pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu" şi pentru conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012, potrivit căreia taxarea autoturismelor nu trebuie să se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe datele de performanţă obiective, disponibile în mod obişnuit, şi relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO(2) . Astfel, Curtea a reţinut că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, pornind de la o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care punea în pericol un interes public, astfel încât nu a fost încălcat art. 115 alin. (4) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 17 martie 2015, precitată, paragraful 20).

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie