Decizia CCR nr. 214/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora împăcarea produce efecte dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei, încalcă principiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi folosirea căilor de atac. În acest sens arată că acţiunea penală - care are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni [art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală] - nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit împăcarea [art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală], astfel că, în cursul judecăţii, acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de încetare a procesului penal [art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală] pronunţate pentru cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală referitor la împăcare. Dispoziţiile de lege criticate limitează posibilitatea împăcării, stabilind ca limită în timp momentul citirii actului de sesizare a instanţei. În schimb, pentru a se dispune condamnarea sau achitarea unei persoane nu există nicio astfel de limitare, în condiţiile în care condamnarea vizează exercitarea acţiunii penale până la momentul la care rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în caz contrar dispunându-se achitarea. Aşadar, acţiunea penală se exercită şi după momentul citirii actului de sesizare a instanţei, în vederea aflării adevărului, urmărindu-se doar stingerea acţiunii penale prin condamnare ori achitare, iar nu şi stingerea acesteia prin încetarea procesului penal ca urmare a împăcării. Arată că, potrivit alin. (1) şi (2) ale art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Câtă vreme dreptul persoanelor de a se împăca este limitat în timpul judecăţii până la un anumit moment, înseamnă că se îngrădeşte exercitarea acestuia. Or, Constituţia garantează dreptul de a se adresa justiţiei, inclusiv pentru apărarea dreptului de a se împăca cu persoanele vătămate, acesta fiind interesul urmărit de autoarea excepţiei, care este judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Autoarea excepţiei arată, astfel, că a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt simplu, iar, în cazul reparării prejudiciilor, persoanele vătămate înţeleg să se împace cu inculpata, faţă de care s-a luat, însă, măsura controlului judiciar, cu obligaţia de a nu lua legătura cu persoanele vătămate, ulterior inculpata fiind arestată. Astfel, deşi, teoretic, inculpata arestată preventiv poate lua legătura cu persoanele vătămate pentru a se împăca, practic, însă, acest lucru este imposibil. Autoarea excepţiei mai arată că, potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Astfel, acţiunea penală se exercită şi prin promovarea căilor de atac, dar împăcarea persoanelor nu poate fi făcută în calea de atac, căci această posibilitate se epuizează în faţa instanţei de fond, când inculpatul se bucură, încă, de prezumţia de nevinovăţie. Consideră că această limitare temporală încalcă şi prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât procesul în care se exercită acţiunea penală este unul neechitabil, prin excluderea împăcării în căile de atac garantate de art. 129 din Constituţie. Pe de altă parte, limitarea modalităţii de stingere a acţiunii penale prin împăcare, până la citirea actului de sesizare a instanţei, încalcă şi prevederile art. 24 din Constituţie care garantează dreptul la apărare, întrucât inculpatul nu poate să formuleze apărări în sensul de a intenţiona împăcarea cu persoanele vătămate. Dreptul şi interesul persoanelor vătămate de a urmări obţinerea imediată a reparării prejudiciului sunt încălcate, de asemenea, prin limitarea temporală. În concluzie, împăcarea trebuie să nu fie limitată în timp şi să fie posibilă până la rămânerea definitivă a hotărârii, aşa cum până la acel moment inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie.