Decizia CCR nr. 214/2016Paragraful 19

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 18 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând, în acest sens, că dispoziţiile art. 159 din Codul penal, ce încheie sediul materiei rezervat ansamblului cauzelor de înlăturare a răspunderii penale, reglementează instituţia împăcării, care constituie înţelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă şi suspect/inculpat de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la continuarea procesului penal. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că împăcarea - act bilateral caracterizat prin acordul de voinţă dintre persoanele între care intervine - este o cauză care înlătură răspunderea penală în privinţa anumitor infracţiuni, stingând şi acţiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei [art. 159 alin. (1) , (2) şi (3) din Codul penal]. Pentru anumite categorii de persoane fizice sunt înscrise anumite cerinţe în alin. (4) al art. 159 din Codul penal, iar pentru persoanele juridice cerinţele sunt prevăzute de alin. (5) şi (6) ale articolului menţionat (paragraful 12).