Decizia CCR nr. 185/2016Paragraful 22

17. În continuare, Curtea observă că, în cazul în care inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau cu arestarea preventivă, în condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă este posibilă şi dacă există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa. În legătură cu acest aspect, Curtea observă că autorul excepţiei apreciază în mod greşit că punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului care a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune determină în mod automat înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă. Curtea constată că măsura înlocuirii controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă prezintă un caracter facultativ, în concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta rezultând şi din folosirea de către legiuitor a sintagmei "poate dispune". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un sistem automat de plasare în detenţie provizorie datorat existenţei unei prezumţii potrivit căreia arestarea este obligatorie pentru infracţiunile de o anumită gravitate, cu excepţia cazului în care cel interesat reuşeşte să dovedească că nu există riscul de a se sustrage de la proces sau de a comite o nouă infracţiune, este contrar art. 5 paragraful 3 din Convenţie (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2001, pronunţată în Cauza Ilijkov împotriva Bulgariei, paragraful 87).