Decizia CCR nr. 184/2016Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Reglementarea actuală a infracţiunii de luare de mită are caracter de generalitate ce priveşte toţi funcţionarii, sfera persoanelor care pot fi autori ai acestei infracţiuni fiind determinată similar reglementării din cuprinsul vechiului Cod penal. Apreciază că, în cazul medicilor se poate identifica o situaţie specială, şi anume existenţa, pe lângă dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, a unei legi ce reglementează drepturi şi obligaţii ale medicilor şi pacienţilor - Legea nr. 46/2003. În această lege, la art. 34 alin. (2) se precizează expres că pacienţii au dreptul să recompenseze personalul medical prin acordarea de donaţii sau diverse stimulente. Prin reglementarea unui drept al pacientului de a oferi, legiuitorul a lăsat să se subînţeleagă un drept al medicului de a primi donaţiile sau stimulentele oferite de pacient. Cu toate acestea, în cadrul dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal este incriminat exact comportamentul prevăzut de dispoziţiile din Legea nr. 46/2003. Arată că existenţa coroborată a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal şi a celor ale art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 îl pun pe medic în situaţia în care nu ştie dacă îşi exercită un drept sau comite o infracţiune. Arată că această problemă a fost sesizată şi în practică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală pronunţându-se prin Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă un argument în plus în sensul neclarităţii dispoziţiilor criticate, fiind necesară pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere care să constate acest lucru. Depune concluzii scrise în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.