Decizia CCR nr. 184/2016Paragraful 8

5. Reprezentantul Ministerului Public arată că infracţiunea de luare de mită este criticată pentru neconstituţionalitate din perspectiva tipicităţii obiective a elementului material, în situaţia unei categorii speciale de funcţionari publici - medici, în condiţiile existenţei în legislaţie a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003. Arată că aceste dispoziţii au generat o interpretare/jurisprudenţă neunitară, motiv pentru care a fost nevoie de intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza întâi din Codul penal. Apreciază că în evoluţia cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, s-au succedat cele două situaţii, şi anume, înainte de apariţia Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când art. 34 alin. (2) era interpretat şi în sensul că reprezintă exercitarea unui drept, deci cauză justificativă, care înlătură caracterul ilicit al faptei, şi perioada ulterioară acestei decizii, când s-a statuat că nu există un astfel de drept. Apreciază că o astfel de situaţie poate interveni în evoluţia unei legi penale/a jurisprudenţei, dar aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Aceste situaţii se rezolvă prin mecanismele existente în cadrul procedurii penale.