Decizia CCR nr. 154/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 338 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu satisface exigenţele de concizie, claritate şi previzibilitate pentru a fi considerat o normă în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia o reglementare constituie o normă dacă, prin modul de formulare, este suficient de clară, concisă şi previzibilă, astfel încât destinatarul ei să poată, la nevoie apelând la sfatul unor jurişti, să prevadă consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale şi să-şi poată conforma conduita prescripţiilor acesteia. Arată că, faţă de vechea reglementare a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, cuprinsă în art. 89 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care includea cerinţa esenţială ca accidentul de circulaţie să aibă drept urmare uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane - cu clarificările aduse, în acest caz, prin Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008) - ori ca accidentul să fie urmarea unei infracţiuni, cerinţă ce reprezenta un reper obiectiv în funcţie de care destinatarul normei putea să-şi adapteze conduita pentru a nu comite fapta prevăzută de legea penală, noua incriminare a infracţiunii în discuţie nu mai instituie astfel de cerinţe, ci se mărgineşte la a statua că părăsirea locului oricărui accident de circulaţie realizează elementul material al laturii obiective a respectivei infracţiuni. O atare situaţie reclamă, din partea interpretului normei penale speciale, ca acesta să recurgă, prin metoda interpretării sistematice, ca urmare a unei tehnici de reglementare criticabile, la o normă extrapenală, pentru lămurirea sensului noţiunii de "accident de circulaţie", pe care textul de incriminare nu o defineşte, din perspectiva urmărilor obiective. Arată că, potrivit art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, accidentul de circulaţie este definit ca acel eveniment care întruneşte cumulativ trei condiţii: s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare. Dacă decesul unei persoane nu ridică probleme, din punct de vedere al predictibilităţii normei, noţiunea de "rănire" nu reprezintă un reper obiectiv de conformare a conduitei destinatarului normei, neavând o definiţie juridică. Termenul de "rană" are în vedere, în limbajul comun, orice traumă, uşoară sau gravă, de natură fizică sau psihică (morală). Este evident că o rană serioasă de natură fizică poate reprezenta un reper obiectiv în aprecierea urmărilor unui accident de circulaţie, având în vedere definiţiile legale conţinute de art. 193 alin. (2) , art. 194 şi art. 196 din Codul penal. Consideră însă că este greu de admis că o traumă fizică uşoară, fără modificări perceptibile cu propriile simţuri, şi, cu atât mai mult, una morală ar putea să ofere autorului actului de conduită interzis de lege acea previzibilitate de natură a-l pune în situaţia de a evita tragerea la răspundere penală. În fine, susţine că, în cauză, sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, întrucât în ambele cazuri legiuitorul a acordat relevanţă penală unor urmări ale accidentului de circulaţie, care nu sunt definite nici în legea penală şi nici într-o altă lege, şi care, prin sensul lor comun, împiedică destinatarul normei penale să prevadă consecinţele nerespectării acesteia.