Decizia CCR nr. 155/2016Paragraful 10

6. Tribunalul Alba - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 236 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală fiind previzibile. În acest sens, arată că durata prelungirii arestării preventive se întinde până la sfârşitul celor 30 zile stabilite cu autoritate de lucru judecat, chiar dacă propunerea de prelungire se formulează cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei anterioare, conform art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală. Această normă are în vedere raţiuni de bună desfăşurare a judecăţii pentru ca, în acest interval, să poată fi soluţionată şi o eventuală contestaţie împotriva soluţiei date în prelungire de către instanţa de fond. Aceleaşi raţiuni există şi în cazul procedurii de la art. 234 alin. (5) din Codul de procedură penală, în cazul inculpaţilor cărora le expiră durata arestării/prelungirii anterioare la date diferite, în sensul că se va soluţiona propunerea de prelungire cu aceeaşi ocazie pentru toţi. Dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere drepturilor fundamentale invocate, întrucât durata anterioară expiră la sfârşitul celor 30 de zile pentru care a fost dispusă, după care curge perioada de prelungire de 30 de zile. Chiar dacă data soluţionării prelungirii este, pentru mai mulţi inculpaţi, cu mai mult de 5 zile anterioară datei la care expiră cele 30 zile, aceasta nu înseamnă că se produce o ingerinţă în drepturile inculpaţilor, întrucât, potrivit art. 242 din Codul de procedură penală, oricând procurorul sau inculpaţii pot solicita revocarea/înlocuirea arestării preventive, în cazul în care temeiurile anterioare se schimbă ori dispar.