Decizia CCR nr. 162/2016Paragraful 41

Opţiunea legiuitorului de a nu aplica taxa pe valoarea adăugată asupra contravalorii creanţelor ce nu se mai pot recupera ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive în materia falimentului are o raţiune evidentă în acord cu prevederile art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât lipseşte practic baza de impozitare, aşa încât nerecunoaşterea unei facilităţi identice şi pentru creditorii ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare apare ca discriminatorie, aşezarea injustă a sarcinilor fiscale creând prin ea însăşi o discriminare în rândul aceloraşi categorii de contribuabili (creditori care nu îşi mai pot recupera creanţele datorită stării de insolvabilitate a debitorului). De altfel, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale*1), aplicarea principiului constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale presupune ca fiscalitatea să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de contribuabili.