Sari la conținut

Decizia CCR nr. 133/2016Paragraful 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.03.2016
Dosarul
67.310/299/2014

14. Referitor la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, autorii susţin că noul termen instituit pentru executarea creanţei împotriva statului contravine art. 44 alin. (1) , art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6 din Convenţie. Astfel, hotărârile emise în aplicarea Legii nr. 290/2003 au generat un drept de creanţă asupra statutului care beneficiază de protecţie constituţională, dând naştere unui "bun", în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii. În aceste condiţii, noul termen de 5 ani instituit prin art. 10 din Legea nr. 164/2014, în vederea eşalonării plăţii unei creanţe asupra statului nu corespunde cerinţei termenului rezonabil ce se circumscrie noţiunii de proces echitabil care include şi faza executării silite, afectând, în acest sens, atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul de proprietate. Mai susţin că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând situaţii discriminatorii între persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003, de vreme ce o parte din beneficiarii acestei legi au încasat deja despăgubirile stabilite, iar alte persoane urmează să se supună unor noi termene de eşalonare a plăţii, deşi hotărârile au fost emise în aceeaşi perioadă.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie