Decizia CCR nr. 144/2016Paragraful 22

18. De asemenea, întrucât la judecarea propunerii de arestare preventivă judecătorul de drepturi şi libertăţi este chemat să aprecieze asupra existenţei temeiurilor măsurii preventive, şi nu asupra fondului cauzei penale (existenţa infracţiunii, persoana făptuitorului, angajarea răspunderii sale penale), nu se poate afirma că admiterea propunerii pe baza probelor existente la momentul respectiv ar anticipa în vreun fel soluţia de fond, încălcându-se prezumţia de nevinovăţie. În ce priveşte susţinerea că prevederile criticate nu sunt corelate cu cele ale art. 202 din Codul de procedură penală, în sensul că înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică nu ar constitui unul dintre scopurile măsurilor preventive enumerate de legiuitor, Guvernul apreciază că aceasta nu constituie motiv de neconstituţionalitate şi, în orice caz, nu are un suport real. Astfel, art. 202 din Codul de procedură penală se regăseşte în secţiunea 1 a capitolului ce reglementează măsurile preventive, făcând parte din dispoziţiile generale aplicabile materiei. Prin comparaţie, art. 223 din Codul de procedură penală se află în secţiunea a 6-a dedicată măsurii arestului preventiv. Or, este firesc ca dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală să deroge de la prevederile art. 202 alin. (1) din acelaşi cod, întrucât au un caracter special faţă de reglementarea generală a măsurilor preventive.