Decizia CCR nr. 71/2016Paragraful 29

25. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, menţionând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, arată că, deşi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră dreptul la un tribunal, acest drept nu este absolut şi poate face obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăşi natura sa, reclamă o reglementare din partea statului, care urmează a alege mijloacele pe care le va folosi în acest scop (Hotărârea din 24 mai 2006, pronunţată în Cauza Weissman şi alţii împotriva României). Astfel, în această privinţă, instanţa de la Strasbourg nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiţiei poate justifica impunerea unei restricţionări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy-Miloslavsky împotriva Regatului Unit). Asigurarea egalităţii părţilor în faţa justiţiei şi a liberului acces la justiţie cuprinde şi componenta privitoare la cheltuielile judiciare în care se regăsesc taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, aspecte asupra cărora s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, care, în jurisprudenţa sa, a statuat că dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la aceste taxe, iar în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1) , cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. De altfel, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de către instanţă, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În situaţia în care cel care nu este în măsură să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, acesta poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale.