Decizia CCR nr. 60/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (1) -(3) din Constituţie. Astfel, arată că imposibilitatea exercitării căilor de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care se soluţionează cauza echivalează cu încălcarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Consideră că existenţa căilor de atac şi posibilitatea de a le exercita constituie o garanţie a dreptului de apărare şi dă certitudine părţilor că dreptul lor nu este compromis prin pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinice, ceea ce asigură încrederea în justiţie şi determină o poziţie activă în cadrul procesului. Simplul fapt de a putea sesiza o instanţă de judecată nu satisface în mod necesar imperativele art. 21 din Constituţie. În acest sens aminteşte că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu este suficientă posibilitatea formală de a demara o acţiune în justiţie, ci este necesar ca accesul la justiţie să fie efectiv. De asemenea, arată că lipsa oricărei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa fondului duce la absolutizarea prezumţiei de legalitate şi temeinicie a sentinţei civile şi implicit a actului administrativ atacat. Din contră, posibilitatea de a recurge la căile de atac reprezintă o garanţie împotriva arbitrariului judecătoresc, asigurând responsabilizarea primei instanţe de a pune toată grija în actul de judecată, în strângerea materialului probator şi în motivarea convingătoare şi completă a soluţiei.