Decizia ÎCCJ nr. 51/2024 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
31. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 1.734/62/2023 a apreciat că, la prima vedere, dispozițiile art. 58 lit. c) din Legea nr. 263/2010, care reglementează singura ipoteză ce interesează în speță, nu exclud aplicarea concomitentă a art. 49 alin. (1) lit. b) și c) din aceeași lege, în sensul luării în calculul stagiului complet de cotizare realizat de către asigurații cu handicap mediu, necesar pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare și a stagiilor complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, a stagiilor asimilate reglementate de această normă legală. ...
32. În sprijinul acestei interpretări se reține că nicio normă din cuprinsul legii sau al Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu modificările și completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), nu prevăd interdicția cumulului de beneficii instituite prin cele două norme legale, similar, de exemplu, ipotezei în care o persoană urmărește să obțină o pensie anticipată, pentru care art. 62 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 prevede expres că „La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) -c) “. ...
33. Față de această modalitate diferită de reglementare s-ar putea trage concluzia că, atunci când legiuitorul a dorit să excludă perioadele asimilate din calculul stagiului de cotizare necesar pentru acordarea unui anumit tip de pensie, a dispus în mod expres acest lucru. ...
34. Interpretarea teleologică a normei de drept în discuție poate conduce însă la o altă concluzie, și anume că, în raport cu rațiunea și scopul instituirii beneficiilor reglementate de art. 58 din Legea nr. 263/2010, de acestea nu pot beneficia decât persoanele care au lucrat efectiv în condiții de handicap, pentru perioadele în care au lucrat anume în aceste condiții, iar nu pentru perioade ce au fost asimilate de către legiuitor cu stagiul de cotizare din rațiuni diferite. ...
35. În acest sens se observă, inclusiv din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 632 din 9 octombrie 2018, că obiectivul urmărit de legiuitor cu ocazia edictării art. 58 din Legea nr. 263/2010 constă în „compensarea condiției de handicap“, motiv pentru care „la verificarea îndeplinirii condiției realizării stagiului complet de cotizare, potrivit diferențierilor operate în prevederile art. 58 lit. a) , b) și c) din Legea nr. 263/2010, vor fi luate în calcul doar stagiile realizate după data dobândirii handicapului, nu și stagiile realizate anterior datei dobândirii handicapului.“ (paragrafele 40 și 44 din decizie). ...
36. Pensia, de orice natură (inclusiv cea de invaliditate), reprezintă un drept de asigurări sociale, care are o bază contributivă, astfel cum reiese cu claritate din prevederile art. 2 și 3 din Legea nr. 263/2010, spre deosebire de ajutorul acordat în temeiul Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 448/2006), care are un caracter social. Prin urmare, se poate presupune că rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut acordarea pensiei pentru limită de vârstă în condiții mai avantajoase pentru persoanele cu handicap este aceea că prestarea muncii a fost mai dificilă pentru acestea decât pentru o persoană fără handicap, interpretare susținută de împrejurarea că au fost avute în vedere, în mod expres, doar acele persoane care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii, iar nu orice persoană cu handicap. ...
37. Art. 58 din Legea nr. 263/2010 nu reglementează condițiile necesare pentru obținerea unei pensii de invaliditate, categorie reglementată de art. 68 și următoarele din lege, ci a unei pensii pentru limită de vârstă, făcând parte din capitolul IV „Pensii“, secțiunea 1 a legii, cu denumirea „Pensia pentru limită de vârstă“. ...
38. În timp ce condițiile generale pentru obținerea acestei din urmă categorii de pensie sunt, potrivit art. 52 coroborat cu art. 53 din Legea nr. 263/2010, atingerea vârstei de 63 de ani pentru femei, 65 de ani pentru bărbați și realizarea unui stagiu complet de cotizare de 35 de ani pentru ambele categorii, prin normele legale ce le urmează acestora au fost reglementate excepțiile de la regulă, instituite în favoarea anumitor categorii de persoane (de exemplu, cele care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite sau în condiții speciale de muncă). În acest sens a statuat și instanța de control constituțional în paragraful 20 al deciziei anterior menționate: „Dacă dispozițiile art. 52 și 53 din secțiunea 1 din Legea nr. 263/2010 definesc cele două noțiuni menționate și stabilesc condițiile în care o persoană poate obține pensia pentru limită de vârstă, restul dispozițiilor aceleiași secțiuni reglementează mai multe excepții de la aceste reguli. Legiuitorul a considerat că anumite categorii de subiecte de drept, care fac parte din categoria destinatarilor Legii nr. 263/2010, se află în situații care le diferențiază de situația celorlalți destinatari ai legii.“ ...
39. Una dintre categoriile de persoane pentru care legiuitorul a prevăzut condiții mai avantajoase pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă o constituie persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții de handicap. ...
40. Beneficiile acordate de către legiuitor persoanelor cu handicap mediu nu sunt condiționate doar de existența unui handicap, ci și de realizarea anume, „în condiții de handicap mediu“ a stagiului complet de cotizare. ...
41. Dacă în ceea ce privește calculul stagiului complet de cotizare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă în condițiile art. 53 din Legea nr. 263/2010 nu există niciun dubiu că stagiile asimilate prevăzute de art. 49 din lege trebuie luate în calcul, nu aceeași este situația în cazul de excepție aflat în discuție, reglementat de art. 58 din Legea nr. 263/2010, care, fiind o normă de excepție, este, din acest motiv, de strictă interpretare și aplicare. ...
42. În această situație este greu de stabilit dacă stagiul asimilat, care constă în perioada în care o persoană cu handicap a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar sau a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, fără a fi prestat muncă în condiții mai grele decât o persoană care nu are nicio vulnerabilitate, intră în noțiunea de stagiu total de cotizare „realizat în condițiile handicapului“, respectiv în ce situații și până la ce nivel a înțeles legiuitorul să asigure o compensație persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții de handicap. ... ...
Sursa oficială ↗