Decizia CCR nr. 33/2016Paragraful 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.02.2016 · dosar 466/35/CA/2014
Paragraful 11
8. Se mai susţine că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează un termen de 30 de zile pentru executarea hotărârii definitive, nu pot fi respectate în materia retrocedărilor, unde legiuitorul a stabilit alte termene ce trebuie respectate în procedura de soluţionare a unui dosar de despăgubire. Astfel, procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire, reglementată prin Legea nr. 165/2013 presupune exercitarea controlului de legalitate asupra actului emis de entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificărilor, prin verificarea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, evaluarea imobilelor conform grilei notariale şi emiterea deciziei de compensare în puncte. În privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care instituţia a fost obligată la soluţionarea unui dosar administrativ, tot legiuitorul, prin art. 41, a stabilit că punerea în executare a acestora se realizează prin parcurgerea procedurii prevăzute în art. 21 din aceeaşi lege. În concret, obligată fiind prin hotărâre judecătorească, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor trebuie să verifice existenţa şi întinderea dreptului la despăgubire, iar de cele mai multe ori este necesară completarea dosarului cu documentele doveditoare. Faţă de termenele prevăzute de lege în acest sens, rezultă că procedura de soluţionare a unui dosar de despăgubire se poate întinde pe o perioadă de cel puţin 180 de zile, timp în care Comisia nu ar avea posibilitatea să soluţioneze cererea, fără a-l vătăma în mod direct pe titularul acesteia. În acest sens se apreciază că este imposibilă soluţionarea unui dosar de despăgubire în termenul de 30 de zile, astfel cum prevede art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar respectarea acestui termen ar avea ca efect încălcarea dreptului persoanelor la restituire, fiind în mod evident un abuz din partea conducerii instituţiei.
Sursa oficială ↗