Decizia CCR nr. 36/2016Paragraful 31
Paragraful 31
22. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate, chiar dacă aduc o clarificare a efectelor produse faţă de terţi a declarării ca inactive a unei societăţi comerciale, ele nu erau aplicabile litigiului. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." Aşadar, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78^1 alin. (8) şi (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum au fost introduse prin dispoziţiile art. I pct. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Sursa oficială ↗