DECIZIE 4607/2024Punctul 3

ÎCCJ · decizie · dosar 4.155/2/2020
Punctul 3
3. Calea de atac exercitată în cauză Recurenta-reclamantă A.S.F. din România - A. a declarat recurs împotriva Sentinței nr. 2.342 din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel B. - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. Arată recurenta-reclamantă că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea fiind dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, făcând trimitere la normele de procedură prevăzute de art. 7 alin. (2) , (4) , (8) și (10) din Legea nr. 52/2003, ale art. 7 din Legea nr. 24/2000 și ale art. 27 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996. În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că dispozițiile menționate sunt norme de drept material, arată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) din Codul de procedură civilă. Sub un prim aspect, relevă recurenta-reclamantă că, în cadrul procedurilor de elaborare a Proiectului de instrucțiuni, C.C. l-a trimis spre avizare către CL la data de 4 noiembrie 2019, dată anterioară definitivării acestuia pe baza observațiilor și propunerilor formulate în cadrul procedurii de transparență decizională (termenul de primire a observațiilor și propunerilor fiind 28 noiembrie 2019), încălcând astfel dispozițiile art. 7 alin. (4) , respectiv ale art. 7 alin. (8) din Legea nr. 52/2003. De la publicarea anunțului, Proiectul de instrucțiuni, în formă nedefinitivată și fără modificări, a fost transmis CL în termen de 4 zile calendaristice. Această abordare ilustrează atitudinea ab initio a autorității de a ignora orice propuneri, sugestii sau opinii primite în cadrul dezbaterii publice. Mai mult, atât timp cât Proiectul de instrucțiuni a fost transmis CL în formă nedefinitivată, avizul emis nu acoperă și modificările din forma finală a instrucțiunilor. În al doilea rând, precizează recurenta că Proiectul de instrucțiuni a fost publicat spre consultare publică la data de 30 octombrie 2019, cu mai puțin de 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către CL (4 noiembrie 2019 - adică o singură zi lucrătoare de la publicarea anunțului, cu mult sub termenul de 30 de zile lucrătoare). Așadar, Proiectul de instrucțiuni a fost transmis spre avizare în data de 4 noiembrie 2019, cu încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003. În mod suplimentar, arată recurenta-reclamantă că publicarea spre consultare publică a Proiectului de instrucțiuni nu a îndeplinit condițiile legale imperative prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, nefiind publicate nota de fundamentare, expunerea de motive, referatul de aprobare privind necesitatea adoptării Proiectului de instrucțiuni, studiul de impact și/sau de fezabilitate, după caz, cu atât mai puțin fiind respectate aceste cerințe în privința modificărilor aduse instrucțiunilor. În ciuda acestei situații, prima instanță nu a sancționat încălcarea normelor legale citate, deși legiuitorul a prevăzut termene imperative și etape care trebuie respectate în concret, în cazul fiecărui act cu putere normativă, de către orice inițiator al unui proiect legislativ. Nerespectarea termenelor atrage în mod automat sancțiunea nulității, nefiind condiționată de dovedirea unei vătămări specifice, respectivele termene reprezentând un standard minim apreciat de legiuitor ca fiind necesar pentru a se asigura dezideratele și scopurile urmărite de Legea nr. 52/2003. O interpretare contrară, în sensul în care fiecare justițiabil ar trebui să își dovedească în mod concret o vătămare specifică, pe lângă încălcarea flagrantă de către un inițiator a formalismului impus prin Legea nr. 52/2003, ar putea deveni probatio diabolica și ar face ca însuși obiectivul urmărit prin această lege să rămână un deziderat pur teoretic, lipsind legea de efectul său util. Totodată, susține recurenta-reclamantă că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, întrucât prima instanță a ignorat o serie de acte normative încălcate de textul instrucțiunilor. Astfel, norma prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care stabilește că prevederile dintr-un act normativ „trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și tratatelor la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului“, a fost nesocotită de către prima instanță care a respins criticile aduse modificărilor instrucțiunilor prin prisma Legii nr. 24/2000, raportându-se doar la prevederile altor acte normative emise tot de către C.C. În acest context, afirmă recurenta-reclamantă că definiția dată de către intimata-pârâtă cifrei de afaceri nu respectă prevederile Codului fiscal și Reglementărilor contabile ale Băncii Naționale a României, fiind încălcată și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie. Argumentează recurenta-reclamantă și că, prin hotărârea pronunțată, instanța a aplicat în mod greșit principiul neretroactivității legii. Recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei și note scrise prin care a reiterat, în esență, motivele din cererea de recurs. ...
Sursa oficială ↗