Sari la conținut

Decizia CCR nr. 22/2016Paragraful 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
20.01.2016
Dosarul
1.876A/2015.3

8. Se susţine că prin neindicarea sursei de finanţare a cheltuielii bugetare astfel angajate sunt încălcate prevederile art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Se fac referiri la trei decizii ale Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 sau Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, prin care s-a reţinut faptul că, în măsura în care actul normativ este însoţit de informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, sunt îndeplinite condiţiile de natură constituţională pentru adoptarea acelui act. Per a contrario, ori de câte ori o astfel de analiză nu însoţeşte o iniţiativă legislativă se ajunge la nerespectarea art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Sunt invocate în sensul necesităţii determinării impactului bugetar al legii criticate dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora proiectele de acte normative trebuie însoţite de documente de motivare, şi anume expunerea de motive în cazul proiectelor de legi sau al propunerilor legislative.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie