Decizia CCR nr. 20/2016Paragraful 12

9. În ceea ce priveşte prevederile art. 250 din Codul de procedură penală, apreciază că acestea nu încalcă dreptul de acces la justiţie, în condiţiile în care norma criticată prevede dreptul persoanei interesate, inclusiv a suspectului sau inculpatului, de a se adresa unui judecător independent cu o contestaţie privind modul de luare sau de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse în cursul urmăririi penale. În aceste condiţii, examenul de legalitate realizat de către judecător conferă persoanei interesate, suspectului sau inculpatului posibilitatea exercitării dreptului constituţional al accesului liber la justiţie. Opinează că nu este încălcat nici dreptul la apărare, de vreme ce măsura asigurătorie are caracter temporar şi nu afectează prezumţia de nevinovăţie. Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 408 din Codul de procedură penală, încheierile pronunţate de instanţă pot fi atacate cu apel odată cu sentinţa, astfel încât, şi din acest punct de vedere, dreptul la apărare este garantat şi respectat. Apreciază că dispoziţiile criticate nu îngrădesc nici dreptul la viaţă, integritatea fizică şi psihică a persoanei, întrucât, prin luarea unei astfel de măsuri temporare, nu există obligaţia organului judiciar de a ocroti standardul de viaţă al persoanei, prin asigurarea aceluiaşi cuantum al veniturilor care să-i confere acelaşi nivel de cheltuieli cu care suspectul sau inculpatul era obişnuit anterior instituirii măsurilor asigurătorii, în condiţiile în care, prin excepţiile conferite de lege, sunt asigurate atât veniturile necesare traiului, cât şi respectarea dreptului la muncă prin desfăşurarea unei alte activităţi care să îi asigure o sursă de venit. În concluzie, opinează că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală este neîntemeiată.