Decizia CCR nr. 20/2016Paragraful 31

25. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul de procedură penală, "sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii ordonanţei sau încheierii prin care se înfiinţează sechestrul". Curtea reţine că temeiul juridic al înfiinţării popririi îl constituie, potrivit dispoziţiilor precitate, ultima teză, ordonanţa sau încheierea prin care se înfiinţează sechestrul. De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul de procedură penală au în vedere luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra unei creanţe, iar nu asupra sumelor de bani în materialitatea lor - bunuri mobile corporale, care pot face obiectul sechestrului penal propriu-zis. Aşa încât sumele de bani din conturile bancare, datorate de bancă suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, sau sumele de bani datorate de către angajator salariatului său pot face doar obiect al popririi. Scopul instituirii popririi este acela de a imobiliza, în mâinile terţului poprit, sumele de bani datorate suspectului/inculpatului sau părţii responsabile civilmente (debitor poprit), premisa instituirii popririi constituind-o existenţa unui raport juridic între suspect/inculpat sau partea responsabilă civilmente şi un terţ, prin care acesta din urmă datorează primilor, indiferent cu ce titlu, sume de bani.