Decizia CCR nr. 12/2016Paragraful 10
Paragraful 10
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că în textul de lege criticat nu sunt identificate concret instituţiile publice de interes local în care primarul sau viceprimarul localităţii respective nu ar putea face parte din consiliul de administraţie, lăsând la aprecierea inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate stabilirea acestora. Prevederile legale criticate aduc atingere, în special, dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (3) , precum şi celor ale art. 37, întrucât, deşi a îndeplinit toate condiţiile pentru a fi ales, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, interpretând mecanic textul de lege, au înlăturat, în ceea ce îl priveşte, dreptul de a fi ales. S-a adus astfel atingere şi prevederilor art. 53 din Constituţie, deoarece i se restrânge dreptul de a fi primar fără a exista vreuna dintre situaţiile prevăzute de alin. (2) teza a doua a textului pretins încălcat. Interzicerea activităţii de membru în consiliul de administraţie al unei şcoli, activitate neremunerată, nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală. Incompatibilitatea nu ar trebui să existe, deoarece, potrivit art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din şapte membri, printre care se numără şi primarul, ceea ce este perfect legal având în vedere atribuţiile pe care le are primarul potrivit art. 63 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.
Sursa oficială ↗