Decizia CCR nr. 8/2016Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.01.2016 · dosar 5.764/279/2014
Paragraful 19
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat stabileşte o competenţă teritorială alternativă în favoarea consumatorului, în raport cu profesionistul, atunci când ambele părţi au domiciliul sau sediul pe teritoriul României. În ceea ce priveşte consumatorul, Codul de procedură civilă reglementează competenţa teritorială a instanţelor după cum acesta are calitatea de pârât sau de reclamant în acţiunile deduse judecăţii instanţelor române. Astfel, în situaţia în care consumatorul are calitatea de pârât, Codul de procedură civilă, prin art. 121 - Cererile împotriva unui consumator, stabileşte competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul consumatorului. O convenţie privind atribuirea de competenţă prin care se derogă de la această regulă este admisibilă numai după naşterea dreptului la acţiune, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Codul de procedură civilă (aplicabile în ipoteza art. 121) potrivit cărora "în litigiile din materia dreptului consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1) , numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată nescrisă."
Sursa oficială ↗