Decizia CCR nr. 872/2015Paragraful 34

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2015 · dosar 9.541/118/2013
Paragraful 34
30. Referitor la dispoziţiile art. V alin. (1) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 Curtea observă că, începând cu anul 2011, s-au preluat în Codul fiscal contribuţiile sociale obligatorii, iar prin actul normativ criticat a fost stabilită competenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la capitolele 2 şi 3 ale titlului IX2 al Codului fiscal şi a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuţii de la casele de asigurări sociale şi a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuţii de la casele de asigurări sociale. Începând cu 1 iulie 2012 casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea administrării, obligaţiile reprezentând contribuţiile sociale datorate, stabilite şi neachitate până la data de 30 iunie 2012, motivat de necesitatea simplificării şi unificării legislaţiei şi administrării contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice. Astfel, emiterea actelor administrative ce conţin obligaţii privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Atribuirea acestei competenţe revine legiuitorului, în vederea unei mai bune colectări a sumelor datorate, ea nefiind de natură să releve vreun fine de neconstituţionalitate.
Sursa oficială ↗