Decizia CCR nr. 865/2015Paragraful 12

10. Reţine că toate persoanele care au depus cereri în temeiul Legii nr. 290/2003, în termenul legal, se află într-o situate juridică identică, şi anume au dobândit vocaţia fie la atribuirea terenurilor, fie la acordarea de despăgubiri sau compensaţii. Or, legiuitorul, prin abrogarea art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 290/2003 şi, implicit, prin noua prevedere, elimină practic o formă de despăgubire la care erau îndreptăţite persoanele prevăzute de Legea nr. 290/2003, şi anume atribuirea de teren, pentru care unele persoane îndreptăţite se aflau în faza finală de soluţionare a cererii în urma unor procese. În atari condiţii, normele criticate au caracter retroactiv, deoarece acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor în temeiul Legii nr. 290/2003, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Mai mult, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seama atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, cât şi de siguranţa raporturilor sociale, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială. În plus, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. De asemenea, apreciază că noua reglementare tinde să genereze discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, în speţă, persoanele îndreptăţite potrivit Legii nr. 290/2003 la atribuirea unor terenuri sau compensaţii/despăgubiri, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri băneşti, ca singură măsură compensatorie. Astfel, în contextul actual, singurul criteriu de diferenţiere aplicabil persoanelor îndreptăţite potrivit Legii nr. 290/2003, aflate în situaţii identice, apare ca fiind soluţionarea cu întârziere a cererilor de către comisiile pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Însă această simplă situaţie de fapt nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu se poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, persoane aflate în situaţii identice. Pentru acest motiv, consideră că dispoziţiile art. 2 şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 aduc atingere principiului neretroactivităţii şi al egalităţii în faţa legii, prevăzute de art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.