Decizia ÎCCJ nr. 13/2024 (RIL)Punctul VI

VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 32. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că în litera și spiritul legii este cea de-a doua orientare jurisprudențială, constatând că legislația națională, interpretată și aplicată în mod corespunzător, exclude clar indemnizația de hrană, acordată strict în condițiile prevăzute de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, din baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă, reglementate în condițiile stabilite prin art. 150 alin. (1) din Codul muncii, completate și corelate cu dispozițiile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 și art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008. Indemnizația de hrană nu are caracter remuneratoriu, ci este un drept de natură salarială, acordat proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară. Mai mult, ea nu face parte dintre veniturile salariale relevante pentru calculul indemnizației de concediu de odihnă, astfel cum rezultă din art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992. ... 33. În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție statuată în cadrul mecanismelor de unificare, astfel cum reiese din Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020, care caracterizează indemnizația de hrană ca având un caracter hibrid și neputând fi altceva decât un adaos la salariu. ... 34. Procurorul general a apreciat că Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 nu cuprinde argumente juridice care să poată fi valorificate mutatis mutandis pentru includerea indemnizației de hrană în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă. De asemenea, a argumentat că neacordarea indemnizației de hrană pe durata concediului de odihnă, deși diminuează venitul global net al angajatului, reprezintă o situație compatibilă cu dreptul Uniunii Europene și respectă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, deoarece reflectă voința legiuitorului român, iar diminuarea de venit pe care o resimte angajatul nu este suficient de sensibilă pentru a considera că are un efect disuasiv asupra deciziei acestuia de a solicita sau nu acordarea concediului de odihnă. ... ...